În mall-urile bucureştene găseşti de toate, chiar şi un magazin care se poate chema OSIM. OSIM este acronimul unei instituţii a statului român care se numeşte Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Acolo înregistrăm chestiuni ce ţin de proprietatea industrială, patente, invenţii şi nu în ultimul rînd denumirea mărcilor. Datorită faptului că OSIM veghează, nu putem să ne facem noi o băutură numită Coca-Cola, şi nici nu putem deschide un restaurant McDonald’s. De-asta mă întreb cum a reuşit proprietarul acestei mărci de vîndut fotolii şi aparaturi pentru masaj să se cheme tocmai OSIM. O fi reuşit să înregistreze denumirea la OSIM? Ca să se risipească orice urmă de confuzie, ar trebui ca unul dintre ăştia doi să depună, totuşi, o reclamaţie la OSIM.

Sursa: www.catavencu.ro

http://www.catavencu.ro/ne_a_ajuns_cutitul_la_osim-10696.html

Putem considera  brandul o noua religie?  James B. Twitchell este unul dintre cei care sustin o asemanare evidenta intre cei doi termeni, facand diverse analogii, contestate desigur de o mare masa de consumatori.

Elementele pe care Twitchell isi bazeaza teoria sunt de fapt acele caracteristici ale brandului care sunt regasite in definitiile religiei, in procese, persoane implicate si efectul pe care il are in viata de zi cu zi. Aceste caracteristici sunt: increderea (credinta), omniprezenta, conceptul de guru, bunatatea, puritatea, locasele de cult, icoanele si miracolele.

1. Asemeni religiei, brandurile isi propun sa atraga credinta consumatorilor pentru ceea ce reprezinta si ceea ce au de oferit. Aceasta duce de obicei la un devotament ce dureaza de-a lungul vietii, o credinta si o recunoastere a autenticitatii brandului.

2. Omniprezenta se refera la recunoasterea de care se bucura diverse companii multinationale pentru brandurile sustinute. Brandurile de succes au reusit sa fie omniprezente si sa fie recunoscute de aproape orice consumator de pe piata globala. Cine nu cunoaste, de exemplu, simbolul Mc’Donalds, culorile Coca-cola, Pepsi, sau simbolurile BMW sau Mercedes?

3. Managerii marilor companii detinatoare de branduri puternice, nu mai sunt simpli conducatori ci au devenit in timp adevarti lideri. Acestora li se atribuie denumirea de guru. Ei sunt imaginile de succes care stau in spatele raspandirii brandului, la fel cum religiile au fost raspandite de imagini ale unor personaje biblice cu barba si zambete enigmatice.

4. Un brand care sustine si raspandeste ideea de curatenie trupeasca si sufleteasca are mai multe sanse sa insufle sentimente de bunatate care usureaza atasarea consumatorilor la brand.

5. Puritatea produsului sau puritatea mesajului cu care este sutinut un brand este o calitate agreata si dorita de catre fiecare dintre noi. Un brand care pune accent pe puritate, ofera incredere consumatorului, usurand astfel decizia de achizitie.

6. In ceea ce priveste locasele de cult, in domeniul comercial vorbim de fapt despre locurile in care brandurile isi fac aparitia, unde sunt prezentate si puse in valoare. Din ce in mai mult aceste locuri nu mai sunt reprezentate de micile magazine aflate la colturile de strada ci de centre comerciale fastuoase, bine organizate si care au puterea de a atrage oamenii din toate colturile lumii. Aceasta putere de atractie provine atat din complexitatea constructiilor si amenajarea lor insa in primul rand din importanta pe care o au brandurile prezente in aceste locuri.

7. Imaginile unor personalitati din intreaga lume au fost folosite pentru a reprezenta diverse branduri. Datorita asocierii acestor persoane cu brandul pe care il sustin, intervine oarecum o transformare a acestor celebritati in adevarate „icoane”. Mesajele pe care celebritatile le transmit, impreuna cu personalitatea, numele si respectul castigate in timp, cresc increderea consumatorilor si a loialitatii fata de brand.

8. Miracolele au fost in primul rand prezente in religie, strict legate de
viata spirituala si de credinta in Dumnezeu. Asemeni religiei, brandurile promit miracole, fie ca se folosesc de acest cuvant, fie ca il sugereaza prin mesajele promovate. Competitia care se formeaza astfel nu este o competitie intre simple produse ci intre miracole ale vietii de zi cu zi ce imbracao multime de forme.

James B. Twitchell in cartea sa „Lead Us Into Temptation”  face o multime de analogii, unele comice, insa credibile si puternice, despre comportamentul consumatorului de astazi fata de brand si comportamentul indivizilor dintr-o era mult mai conventionala coordonata de religie. Astfel el aseamana mall-urile cu adevarate catedrale sau design-ul brandurilor cu crucifixul. Apare totusi o problema in a accepta asemanarea dintre produsele gen junk-food, bauturi sau pantofi de sport  cu religia si insemnele religioase.

Exista insa cel putin o asemanare esentiala intre acestea: emotia pe care o transmit. Obiectivul principal al managerilor marilor companii este de a crea o legatura, de a inchega o relatie personala cu societatea. Multe dintre strategiile abordate de catre branduri nu au legatura directa cu produsele propriu-zise sau cu calitatile pe care acestea le au, obiectivul fiind de a-si exprima simpatia si atasamentul lor fata de suferinta si sentimentele umane. Plecand din acest punct putem face trimitere si la legatura dintre brand si actiunile caritabile sau brandurile organizatiilor caritabile.

Chiar daca la inceput era contestata ideea de brand in randul organizatiilor non profit cu activitati caritabile, s-a dovedit fatul ca exista o puernica legatura intre cele doua. In mod obisnuit brandurile sunt folosite pentru a face bani, pentru a atrage banii indivizilor. Fiecare dintre noi in momentul in care alegem sa oferim bani in schimbul unui produs, investim de fapt in persoana noastra, in satisfacerea nevoilor sau doar in satisfacerea capriciilor. Suntem astfel de cele mai multe ori interesati de propria noastra persoana inaintea celorlalti. Exista numeroase persoane care sufera de boli incurabile, altele care nu isi satisfac nici macar nevoile elementare insa principala directie de actiune a majoritatii consumatorilor este propria persoana. Companiile recunosc acest fapt si profita de pe urma lui.

Sarbatorile de obicei atrag mai mult atentia asupra persoanelor nevoiase si determina concentrarea indivizilor spre actiunile caritabile.  Tocmai de aceea este necesara dezvoltarea de branduri in randul organizatiilor caritabile, pentru a atrage increderea si sustinerea materiala a persoanelor binevoitoare. In prezent s-au dezvoltat tot mai multe astfel de branduri cunoscute in intreaga lume pentru activitatile sociale pe care le sustin si le dezvolta in continuare. Acestea au reusit sa isi castige un renume, o putere si o omniprezenta la fel ca brandurile companiilor comerciale. Pentru atragerea fondurilor necesare este imperativ ca aceste companii sa isi formeze o imagine pozitiva si arhicunoscuta, imagine oferita de brand.  Crucea Rosie sau Greenpeace sunt doua exemple evidente.

Aceste manisfestari ale brandurilor pe care le cunoastem cu totii in prezent sunt manifestari reprezentative pentru zilele noastre, ele nefiind la fel de raspandite in trecut. Desi erau extrem de utilizate, brandurile nu purtau aceasta denumire, nu reau studiate si nu li se atribuiau semnificatiile de astazi. De ce sunt brandurile o manifestare atat de unica si importanta a zilelor noatre? Pentru ca intr-o lume care se exprima si se dezvolta prin competitie, o lume in care alegerile rationale au devenit aproape imposibile, brandurile reprezinta claritate, motivatie, consistenta, apartenenta si orice altceva care ajuta indivizii sa se defineasca. Brandurile reprezinta identitate.

“Un produs este creat intr-o fabrica; un brand este cumparat de catre consumatori. Un produs poate fi copiat de competitori; un brand este unic. Un produs poate sa se invecheasca rapid; un brand de succes nu are varsta.” Stephen King, WPP, Londra

Asadar, ce este brandul?

Pentru unii poate insemna o arta, pentru altii stiinta, perseverenta, credinta,  cunoastere, creativitate, inovatie sau geniu. Dupa Jeff Bezos, “brandul pentru companie este ca si reputatia pentru o persoana. Castigi o reputatie buna incercand sa duci la indeplinire cu success lucruri cu adevarat grele.”

Chiar daca exista o multime de definitii date brand-ului de catre specialistii in domeniu, nimeni nu va contrazice faptul ca brandul este conceput pentru si in acelasi timp de catre consumatori.

Toate miscarile petrecute pe o piata sunt strans conectate intre ele, pornind si incheindu-se mereu la consumator.

Companiile creaza un brand cu scopul de a vinde. Pentru ca un produs sa fie vandut, trebuie sa fie bine pozitionat acolo unde cererea ii este in avantaj. Pentru a patrunde pe piata potrivita, un producator poate sa abordeze fie o piata formata, cu cerere existenta si bine definita, fie sa creeze cerere dezvoltand o noua nisa. Indiferent de varianta aleasa, conceperea unui produs porneste de la nevoile si dorintele consumatorului. Exista mai multe metode calitative si cantitative de analiza a consumatorilor insa indiferent de varianta aleasa scopul urmarit este acelasi: cunoasterea cat mai in profunzime a caracteristicilor care determina consumatorii sa cumpere anumite produse si a modurilor in care deciza acestora poate fi influentata. Dupa aceasta faza, toate actiunile, activitatile, politicile si strategiile abordate se vor axa pe rezultatele obtinute din cercetari.

Daca marketingul, intr-o prima faza, se axa pe cresterea profitului prin cresterea  vanzarilor cantitative, marketingul modern se axeaza pe consumatori, recunoscand capacitatile lor de a crea cerere si produse noi. Se trece astfel de la un orizont ingust (beneficiile companiei, profit sporit prin preturi reduse) la un orizont mult mai larg ce isi doreste sa acopere  o cat mai mare varietate de factori avand ca scop atragerea consumatorilor si mai important, fidelizarea acestora.

Consumatorul poate sa ramana fidel unui produs sau unei marci datorita experientelor personale favorabile obtinute in urma utilizarii acestor produse. Totusi, pentru a identifica produsul preferat cu usurinta, consumatorul tebuie sa fie “ajutat” de catre producator, iar brandul este unul din mijloacele aflate la dispozitia sa. Brandul este o amprenta, o garantie si o promisiune a faptului ca  produsele au aceeasi calitate cu care consumatorii au fost obisnuiti si aceleasi abilitati de satisfacere a nevoilor. Brandul reprezinta personalitatea companiei, valorile si intreaga reputatie puse sub un singur nume sau simbol.

Atragerea clientilor si influentarea modului lor de a gandi devine o lupta permanenta. Prin deciziile lor, consumatorii detin puterea absoluta asupra rezultatelor si existentei companiilor. Daca satisfactia resimtita de consumator in urma utilizarii unui produs, scade, daca imaginea promovata de cartre companie nu este pe placul sau pe masura asteptarilor acestuia, el poate oricand sa aleaga o alta companie sau un alt produs al concurentei. De obicei, clientul nu doar poate sa faca asta ci chiar o face. Daca nu se reuseste fidelizarea clientilor si atragerea unui numar considerabil de clienti noi, daca produsul sau serviciul oferit nu se mai numara printre alegerile consumatorilor, compania dispare in timp. Consumatorii devin astfel adevarati “dictatori” pentru companii si pentru personalul  responsabil de luarea deciziilor. Tocmai de aceea ei trebuie incurajati sa isi expuna nevoile si dorintele. In cazul in care nu se tine seama de nevoile si dorintele lor, consumatorii pot sa boicoteze activitatea companiilor pana in momentul in care se vor lua deciziile necesare adaptarii la cerintele expuse. In cazul in care adaptarea esueaza iar schimbarile intarzie sa apara, existenta companiei va fi din nou compromisa.

Odata cu globalizarea a aparut si miscarea anti-globalizare, miscare ce a luat extrem de in serios insemnatatea brandului, atribuindu-i calitatea de instrument public pentru manipularea si seducerea consumatorilor. Sustinatorii teoriei au atacat marile companii ale lumii si brandurile lor cum ar fi Coca-Cola, Nike si multe altele la fel de cunoscute, acuzandu-le de lipsa de scrupule, de faptul ca manipuleaza oameni fara posibilitati financiare sa cumpere produse care nu le folosesc, de corupere si distrugere a educatiei, de faptul ca cer prea mult pentru produse care nu ofera nimic. Privind din aceasta perspectiva, brandurile sustin o distributie inegala a bogatiei si o risipa a resurselor finite. Ele creeaza o iluzie de libera alegere, chiar daca aceasta alegere este din start adresata doar oamenilor ce isi permit sa o faca. O mare parte a lumii, cea saraca, nu va putea niciodata sa faca alegerea de a cumpara aceste branduri pentru simplul fapt ca nu isi permit, fiind nevoiti sa se multumeasca cu ceea ce primesc in urma globalizarii si exploatarii companiilor profitoare.

Desi aceste afirmatii sunt de multe ori exagerate, nu sunt deloc de neglijat. Este adevarat ca in incercarea lor de a vinde, companiile urmaresc prin branduri puternice obtinerea de profit si astfel incearca sa influenteze opinia si deciziile de cumparare ale consumatorilor. Insa de asemenea este adevarat si faptul ca cei ce isi permit sa cumpere astfel de produse cunosc obiectivele si insemnatatea metodelor utilizate de companii pentru a vinde. Asadar nu se poate vorbi intocmai de o “pacaleala” a consumatorilor.

Prima componenta esentiala a unui brand eficient, recunoasterea, se refera la capacitatea brandului de a-si crea un loc in latura constienta a consumatorilor. Pentru a verifica existenta acestei componente trebuie sa se determine daca mesajul transmis s-a remarcat din multimea de mesaje la care este supus un consumator in fiecare zi, daca a reusit sa se evidentieze si daca persoana care a perceput mesajul stie cum si cand sa raspunda acestuia.

In al doilea rand, pentru a se determina relevanta unui brand si a mesajului transmis de acesta trebuie sa se raspunda la urmatoarele intrebari: Cati dintre cei care au perceput mesajul au reusit sa isi dea seama ca mesajul si transmitatorul reusesc sa le indeplineasca nevoile? A fost mesajul construit pe baza unor mesaje anterioare? A reusit sa pregateasca terenul pentru urmatoarele mesaje? A ajutat acesta la crearea unei relatii intre cele doua parti?

Al si Laura Rise, fondatori ai companiei Ries & Ries, au facut o aspra afirmatie asupra faptului ca produsele sunt cumparate si NU vandute. Afirmatia se bazeaza pe faptul ca orice consumator stie ce isi doreste si ce se asteapta sa primeasca in momentul in care cumpara produsul. Tocmai de aceea pentru a creste vanzarile trebuie sa se puna accent pe identificarea nevoilor si a metodelor de implinire a acestora mai degraba decat pe incercarea de a  convinge consumatorii in ceea ce priveste caracteristicile produsului sau serviciului vandut.

Recunoasterea si relevanta sunt ingredientele esentiale pentru existenta unui brand eficient. Daca oamenii nu recunosc si nu stiu despre existenta brandului se pierde din start posibilitatea ca acesta sa fie relevant pentru nevoile lor. Produsul poate sa fie de o calitate superioara altor produse de piata dar daca nimeni nu stie de existenta lui,  vanzarile sunt sortite esecului.

In acelasi timp, chiar daca publicul recunoaste un produs, lipsa relevantei caracteristicilor acestuia in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor nu va duce decat la nepasare si la ignorarea mesajului. De exemplu, daca o firma ofera instrumente de masurare unui grup de tamplari ce cauta sa achizitioneze lemn, tamplarii vor constientiza si recunoaste oferta pusa la dispozitie insa o vor refuza datorita lipsei de relevanta. Instrumentele oferite nu vor putea satisface nevoia de a achizitiona lemn. Iata de ce in marketingul actual, un loc important il joaca principiul celor 5 potriviri: produsul potrivit, în cantitatea, în locul, în momentul şi la preţul potrivit, la care am putea adauga oarecum in completare: sub brandul potrivit sau mai bine spus, dorit.

Aspectul cel mai interesant este faptul ca, in prezent, brandul pare de neoprit indiferent ca vorbim despre un brand din lumea afacerilor, a sportului sau a actiunilor de caritate. Brandingul a devenit un fenomen social si cultural deosebit de important in viata de zi cu zi a oricarei persoane. Ceea ce trebuie definit mai departe sunt metodele prin care noi, consumatorii putem sa ne implicam si sa schimbam viitorul brandingului ale carui puteri sunt in plina dezvoltare si ascensiune. Indiferent ca facem parte din categoria persoanelor anti-branding sau ca sustinem ideea unui brand puternic pe piata, trebuie sa recunoastem si sa nu uitam ca brandul in sine este o forta, care doar in functie de cum si unde este utilizata poate sa fie pozitiva sau negativa.

Conform legii, nu toate ideile sunt brevetabile, ele trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. Cu toate acestea “scanteia” unei idei poate fi fundamentul unei inventii si prin urmare trebuie sa beneficieze de o protectie prezumata, de certificare a datei de depunere.

In sprijinul acestei situatii OSIM a infiintat un nou serviciu numit PLICUL CU IDEI. Acesta poate fi procurat contracost de la casieria OSIM sau centrele teritoriale.

Scopul acestui serviciu este depozitarea  si pastrarea in regim de siguranta si nepublic a documentelor, lucrarilor, creatiilor ce nu pot fi protejate in baza legislatiei actuale privind proprietatea industriala, drepturile de autor si drepturile conexe.

Pot fi depuse: creatii tehnice, teorii, studii, instructiuni de utilizare, lucrari literare si muzicale, fotografii, orice realizare artistica sau destinata unui catalog de prezentare, metodologii, statute,  normative, lucrari didactice sau de divertisment, calendare, etc.

Nu pot fi depuse: solutii tehnice sau alte documente ce sunt contrare ordinii publice, bunelor moravuri, eticii profesionale, daunatoare sanatatii vietii persoanelor, animalelor, plantelor, mediului sau documente care contin informatii clasificate sau clasificabile. Depozantul poarta intreaga raspundere privind continutul materialelor depuse.

Durata de depozitare a unui plic este de 5 ani de la data  inregistrarii la OSIM, cu posibilitatea prelungirii acesteia contracost (150 lei).

Cei interesati pot consulta Ordinul Directorului General al OSIM pentru aprobarea Instructiunilor privind instituirea serviciului “Plicul cu Idei”publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 527 din 14.07.2008, aici.

Jurist Laura Bran – European Trade Mark Attorney
Agentia de Proprietate Industriala BRANDYNAMICS

In Romania exista clar o problema de constientizare a companiilor asupra riscurilor la care se supun prin neinregistrarea marcilor. Din pacate, majoritatea firmelor nu apeleaza la consilierii specializati decat in momentul  critic, in urma unor notificari de schimbare a denumirii comerciale sau in situatii si mai delicate, cand fac obiectul unor cercetari penale, ca urmare a contrafacerii sau concurentei neloiale.

In contextul aderarii la Uniunea Europeana firmele romanesti  trebuie sa se protejeze obligatoriu la nivel national si ulterior la nivel comunitar, prin inregistrarea marcilor si produselor pe care le ofera.

Dupa obtinerea certificatului de marca comunitara, protectia se extinde automat in toate tarile Uniunii Europene care vor adera in perioada de valabilitate a marcii.

Doua marci asemanatoare nu pot coexista fara un acord prealabil. Daca pe piata se intalnesc doua marci similare, una comunitara si una nationala, acestea nu pot functiona decat in baza unei intelegeri. De regula are castig de cauza marca inregistrata la nivel comunitar (cea nationala fiind anulata) cu existenta unei exceptii, cand marca nationala este inregistrata inainte de aparitia celei comunitare.  Astfel, ea reuseste sa supravietuiasca doar la nivel national, fara posibilitatea de a se “promova” in afara tarii.

Inregistrarea unei marci se poate face in trei moduri: la nivel national, international sau comunitar. In toate situatiile, procedura dureaza aproximativ 9 -12 luni de la data depunerii cererii si documentatiei de inregistrare. In cazul in care se apeleaza la consilieri in proprietate industriala specializati, dosarul de inregistrare este monitorizat si gestionat competent, clientul primind informari regulate cu privire la evolutia inregistrarii marcii sale.

Marca nationala produce efecte numai la nivelul statului in care a fost inregistrata. De obicei, costurile de inregistrare pentru o marca nationala “uzuala” variaza intre 1.500 – 3.500 lei iar costurile cresc in functie de complexitate si domeniile de activitate supuse protectiei.

Marca comunitara beneficiaza de protectie pe intreg teritoriul Uniunii Europene si confera beneficiarului dreptul comercializarii produsului respectiv in toate tarile UE. In acest caz, modalitatile de inregistrare sunt mult simplificate iar costurile sunt mai reduse decat in situatia protejarii in fiecare stat in parte. Riscul inregistrarii unei astfel de marci consta in insasi caracterul ei unitar : in cazul in care o singura tara membra UE se opune inregistrarii ei, inregistrarea este refuzata iar solicitantului ii ramane doar posibilitatea obtinerii protectiei la nivel national. Marca comunitara nu poate fi transferata si nici titularul nu poate renunta la ea.

Inregistrarea internationala se realizeaza in baza Aranjamentului de la Madrid dar numai in cazul in care tara in care se afla marca respectiv este semnatara a acestui tratat. Inregistrarea la nivel international se obtine printr-o procedura relativa simpla si ofera protectie in peste 60 de tari. De regula, acest demers este conditionat de existenta unui certificat de inregistrare la nivel national.

Daca cineva doreste sa realizeze o inregistrare internationala intr-un numar de 5 tari spre exemplu, se realizeaza o examinare preliminara urmata de o procedura diferita pentru fiecare din cele 5 state. Pentru fiecare tara e nevoie de o persoana mandatata care sa se ocupe de formalitatile cu oficiul de marci din tara respectiva. Comisonul unui astfel de mandatar este de aproximativ 1500 de euro la care se adauga taxele oficiale.

Sub aspectul contientizarii riscurilor neinregistrarii marcilor deosebit de elocventa este situatia cererilor depuse la Oficiul International in anul 2005, cand din Romania au fost trimise putin peste 50 de cereri de inregistrare a unei marci internationale, prin comparatie cu Cehia unde au fost 500 de inregistrari iar in Ungaria 400.

In concluzie, putem spune ca masurile de prevenire luate de managementul companiilor sunt oglinda viziunii acestora de marketing si implicit a gradului de dezvoltare la nivel institutional.

Jurist Laura Bran – European Trade Mark Attorney
Agentia de Proprietate Industriala BRANDYNAMICS

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Obiectele protecţiei proprietăţii industriale sunt definite de Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale , semnată la 20 martie 1883 , ele putându-se împărţi în trei grupe :

• Creaţii:
  • invenţii – rezolvarea cu mijloace tehnice a unei probleme tehnice din orice domeniu tehnologic
  • modele de utilitate – reprezintă o formă de protecţie asigurată de înregistrarea sau acordarea unui brevet pentru o invenţie aparţinând de regulă domeniului mecanic
  • desene şi modele industriale – prin care se protejează aspectul nou al unui produs având funcţie utilitară
• Semne distinctive:
  • mărci – semne susceptibile de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane
  • indicaţii geografice – denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care are o calitate, o repetiţie sau alte caracteristici determinante pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice
  • nume comercial – numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi execută comerţul şi sub care semnează
• Reprimarea concurenţei neloiale – promovează mijloacele de apărare împotriva actelor de concurenţă contrare practicii oneste în comerţ sau industrie

Conceptul de proprietate industriala (la nivel macro) este relativ nou in Romania. Totusi, in ultimii ani, numeroase persoane fizice si juridice au inceput sa inteleaga importanta acestuia si sa faca demersuri legale pentru a-si proteja originalitatea.

Pana in anul 1989, intreprinderile aveau un responsabil cu problemele de proprietate industriala, iar acest sistem acoperea necesarul de asistenta de specialitate in domeniu. Odata cu trecerea la economia de piata si aparitia unor numeroase societati comerciale private, sectorul marcilor de produse si servicii a cunoscut o dezvoltare exploziva. Concurenta tot mai stransa a dus la necesitatea protejarii drepturilor de proprietate industriala. Astfel, ca o consecinta fireasca a acestor aspecte, s-a format personalul specializat: consilierii in proprietate industriala.

In activitatea comerciala exista multe proprietati ce reprezinta PROPRIETATEA INDUSTRIALA: numele comercial al firmei – marca, denumirile produselor/serviciilor, forma sau aspectul produselor, ambalajelor – desene si modele industriale, inventii, etc.

“DE CE SA INREGISTRAM MARCA?”

Concurenta tot mai stransa si intrarea Romaniei in Uniunea Europeana (moment la care peste 600.000 de marci comunitare se vor extinde automat pe teritoriul Romaniei), sunt doar doua din motivele pentru care agentii economici trebuie sa-si protejeze marca si serviciile. Marca reprezinta denumirea firmei asociata, dupa caz, cu emblema sau sigla acesteia. Ea permite clientilor sa identifice mai usor produsele sau serviciile oferite si sa le distinga mai usor de cele ale concurentei. Totodata, prin inregistrare, marca ofera titularului exclusivitate in utilizare.

Pot fi inregistrate ca marci: cuvinte (inclusiv nume de persoane), desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale (forma produsului sau a ambalajului), combinatii de culori precum si orice combinatii a acestor semne.

Procedura de inregistrare dureaza aproximativ12 luni in cazul in care procedura decurge fara opozitii formulate de terti. Desi termenul pare lung exista avantajul anterioritatii si astfel marca va beneficia (in mod retroactiv) de protectie inca de la data depunerii cererii.

Marcile care se pot inregistra sunt urmatoarele : marca de fabrica (inregistrata de orice producator, pentru orice categorie de produse), marca de comert (utilizata de distribuitor pentru produsele pe care le ofera spre vanzare), marca de servicii (permite identificarea serviciilor, in functie de specificul acestora). Totodata, marcile sunt de mai multe tipuri: verbale (alcatuite doar din cuvinte), figurative (doar o reprezentare grafica), combinate (au in alcatuire atat cuvinte cat si reprezentari grafice), alb-negru sau color. Inregistrarea unei marci se poate face pe 1-45 clase de produse/servicii, in functie de domeniul de activitate in care aceasta este utilizata.

“AM INREGISTRAT FIRMA LA REGISTRUL COMERTULUI … NU ESTE SUFICIENT?”

Putini agenti economici cunosc faptul ca rezervarea denumirii la Oficiul Registrului Comertului si infiintarea firmei nu este suficienta pentru protejarea denumirii comerciale sau a marcii. Este o realitate faptul ca se pot inregistra firme cu nume identic sau asemanator, firme ce pot functiona in mod independent (deoarece rezervarea denumirii s-a facut la nivel local).

Chiar daca rezervarea denumirii firmei s-a facut la nivel national, exista riscul ca alta persoana sa inregistreze denumirea/marca respectiva la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci si ulterior sa impuna tertilor schimbarea denumirii, in conformitate cu legea 84/1998 (Legea marcilor si indicatiilor geografice) si legea 11/1991 (Legea concurentei neloiale).

In concluzie, singura posibilitate legala de protejare a denumirii si implicit a afacerii este inregistrarea si monitorizarea acesteia prin metode specifice consilierilor in proprietate industriala. Acestia sunt specializati si acreditati de OSIM si Camera Nationala a Consilierilor in Proprietate Industriala din Romania si ofera servicii competente de consultanta, reprezentare/inregistrare si monitorizare in domeniul proprietatii industriale si intelectuale.

Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (O.S.I.M.) este institutia de specialitate a administratiei publice centrale care are autoritate unica pe teritoriul Romaniei in domeniul protectiei proprietatii industriale. Aceasta institutie isi desfasoara activitatea conform Hotararii de Guvern nr. 573 din 07.09.1998, in conformitate cu legislatia nationala in domeniu si cu prevederile conventiilor si tratatelor internationale la care Romania este parte.

Avantajele pe care le confera inregistrarea marcii sunt:

• drept exclusiv de folosinta a denumirii/marcii inregistrate;
• aprecierea imaginii companiei si cresterea numarului clientilor;
• avantaj asupra concurentei si exercitarea de control si influenta asupra pietei;
• identificarea usoara a produselor/serviciilor de catre clienti;
• dobandirea notorietatii si ocuparea unui segment mai mare al pietei;
• protejarea investitiilor facute si cresterea valorii afacerii;
• impunerea pe piata de practici comerciale cinstite;
• obtinerea mijloacelor legale de aparare in momentul in care este incalcat dreptul de proprietate industriala (in cazul copierii sau contrafacerii).

Certificatul de inregistrare echivaleaza cu un titlu de proprietate. Prin urmare, titularul acestuia devine proprietarul absolut al marcii/denumirii inregistrate si isi poate dezvolta nestingherit afacerea si imaginea, poate investi in marca – devine parte din patrimoniul societatii – si este indreptatit sa interzica tertilor utilizarea pe piata a unei marci identice sau similare (care ar putea genera confuzie in randul clientilor, furnizorilor, autoritatilor, institutiilor financiare etc.)

Dupa inregistrare, marca devine element activ care se poate comercializa. Drepturile asupra marcii pot fi transmise pe toata perioada de protectie a marcii astfel:

• prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comert in care aceasta este incorporata. Cesiunea poate fi totala sau partiala, fara limitarea teritoriala a folosirii marcii.
• prin licenta, exclusiva sau neexclusiva, pentru toate sau numai o parte din produsele/serviciile pentru care marca a fost inregistrata.

Actele ce modifica sau transmit drepturile asupra unei marci trebuie sa fie stabilite in scris si devin opozabile tertilor doar dupa inscrierea lor in Registrul National al Marcilor.

Dupa acordarea certificatului de inregistrare, multe companii decid sa-si monitorizeze si sa-si evalueze marca, apeland la cabinete si agentii specializate in proprietate industriala. In cazul contrafacerilor marcilor sau a concurentei neloiale, activitatea de monitorizare se realizeaza si printr-o stransa colaborare cu detectivi particulari, care prin pregatirea profesionala si experienta acumulata, contribuie cu succes la desfasurarea cercetarilor.

” MARCA ESTE INREGISTRATA LA NIVEL NATIONAL SAU INTERNATIONAL?”

Dreptul la marca este recunoscut si aparat pe teritoriul Romaniei si apartine persoanei fizice sau juridice care a depus prima diligentele de inregistrare, in conditiile legii 84/1998. La cerere, marca poate fi inregistrata si in alte state. Sistemul international de inregistrare a marcilor permite tilularilor acestora sa beneficieze de o mai intinsa protectie din punct de vedere geografic.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana presupune sincronizarea legislatiei interne la realitatile si cerintele pietei comunitare. Aceasta adaptare trebuie realizata atat la nivel ideologic cat si in practica judiciara, mai ales in perspectiva unor procese internationale.

Lipsa de informare si necunoasterea practicilor europene din domeniul proprietatii industriale pot aduce mari prejudicii firmelor romanesti. Conform tratatului de integrare in UE, in momentul aderarii, marcile comunitare inregistrate vor beneficia de protectie si pe teritoriul noilor state membre. In cazul in care se vor intalni doua marci identice sau asemanatoare, una comunitara si una nationala, acestea nu vor putea functiona decat in baza unui acord al titularilor. In caz contrar, toate conflictele privind marcile vor fi inaintate spre solutionare instantelor judecatoresti care vor aplica principiul prioritatii inregistrarii: va supravietui marca cu vechime mai mare. Asadar, agentii economici din Romania nu trebuie sa neglijeze aspectul inregistrarii, inainte de a dezvolta niste marci pe care sa le piarda in 2007 si sa-si vada astfel afacerile ruinate.

O veste buna este faptul ca dupa aderararea Romaniei la Uniunea Europeana si cetatenii romani (persoane fizice si juridice) vor putea sa-si inregistreze marca la nivel comunitar si vor putea sa-si comercializeze produsele sau serviciile inregistrate sub marca respectiva in intreaga Uniune. Inregistrarea marcii europene are la baza o procedura simplificata in ceea ce priveste politica generala a inregistrarii marcilor. Acestora li se aplica un singur sistem juridic pentru toata Uniunea Europeana, iar formalitatile de inregistrare si costurile sunt mai reduse decat daca inregistrarea s-ar face individual, pentru fiecare tara in parte.

Intr-un mediu concurential din ce in ce mai performant, marca devine insasi imaginea firmei si contribuie nemijlocit la succesul acesteia. Totodata marca este un instrument important de organizare a pietei si un mijloc eficient de reclama, fiind o garantie a calitatii.

Putem afirma ca cel mai important aspect al unei marci il reprezinta numele. Un nume bine ales va da valoare adaugata si siguranta unei afaceri, cu respectarea conditiei fundamentale ca acest nume sa fie protejat!

Jurist Laura Bran – European Trade Mark Attorney
Agentia de Proprietate Industriala BRANDYNAMICS

 

 

Legislatie nationala

• Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice – Monitorul Oficial nr.161/23.04.1998

• Hotararea Guvernului nr.833/1998 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice – Monitorul Oficial nr.455/27.11.1998

• Ordonanta Guvernului nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare a acestora

• Ordonanta privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare al acestora

• Legea 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, modificata si completata de legea nr. 585 din 29 octombrie 2002

• Legea 44/2002 privind aderarea Romaniei la Aranjamentul de la Haga

 

Acorduri si tratate multilaterale la care Romania este parte

• Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor, in forma revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat de Romania prin Decretul nr.1176 din 28.12.1968 – B.Of.nr.1/06.01.1969

• Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, ratificat de Romania prin Legea 5/1998 – Monitorul Oficial nr.11/15.01.1998

• Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internationala a produselor si serviciilor in vederea inregistrarii marcilor din 15 iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 si la Geneva la 13 mai 1977 si modificat la 2 octombrie 1979, la care Romania a aderat prin Legea nr.3/1998 – Monitorul Oficial nr.10/14.01.1998

• Aranjamentul de la Viena instituind o clasificare internationala a elementelor figurative ale marcilor intocmit la Viena la 12 iunie 1973 si modificat la 1 octombrie 1985, la care Romania a aderat prin Legea nr.3/1998 – Monitorul Oficial nr.10/14.01.1998

• Conventia pentru instituirea Organizatiei Mondiale de Proprietate Intelectuale semnata la Stockholm, 14 iulie 1967, ratificata de Romania prin decretul nr.1175 din 28.12.1968 – B.Of.nr.1/06.01.1969

• Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale, in forma revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificata de Romania prin Decretul nr.1777 din 28.12.1968 – B.Of. nr.1/06.01.1969

• Tratatul privind dreptul marcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994, la care Romania a aderat prin Legea nr.4/1998 – Monitorul Oficial nr.10/14.01.1998

• Regulament de executie al Tratatului privind dreptul marcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994

• Acordul european instituind o asociere intre Romania, pe de o parte si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora pe de alta parte semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat de Romania prin Legea nr.20/1993 – Monitorul Oficial nr.73/12.04.1993

• Acordul dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS) semnat la Geneva la 10 decembrie 1992, ratificat de Romania prin Legea nr.19/1993 – Monitorul Oficial nr.75/16.04.1993

• Acordul prin care s-a convenit aderarea Romaniei la Acordul central european de comert liber (CEFTA), Cracovia, 21 decembrie 1992, semnat la Bucuresti la 12 aprilie 1997, ratificat prin Legea nr.90/1997 – Monitorul Oficial nr.108/30.05.1997

• Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizatiei Mondiale de Comert – Anexa 1C.Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala legate de comert incheiat la Marrakech la 15 aprilie 1994, ratificat de Romania la 22 decembrie 1994 prin Legea nr.133/1994 – Monitorul Oficial nr.360/27.12.1994

• Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea desenelor si modelelor industriale

notiuni

Legea nr. 84/1998 defineste marca astfel: « … un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinind altor persoane. Pot fi inregistrate ca marci urmatoarele semne distinctive: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.

Marca nu trebuie sa fie compusa in exclusivitate din cuvinte sau din expresii comune sau naturale, folosite pentru a desemna produsul, sau serviciul, sau categoria careia ii apartine (de exemplu: MOBILA pentru obiecte de mobilier sau MAGAZINUL pentru o publicatie cu continut specific. De asemenea, nu trebuie nici sa fie descrisa in mod exclusiv, adica limitata la indicarea compozitiei sau a calitatii esentiale (de exemplu: DULCE pentru o bautura cu gust dulce, sau AUTOMOTOR pentru piese de automobile si motociclete).

Exista mai multe tipuri de marci:

•  verbale (alcatuite doar din cuvinte)

•  figurative (doar o reprezentare grafica)

•  combinate (au in alcatuire atat cuvinte cat si reprezentari grafice)

•  alb-negru sau mai multe culori

•  se incadreaza in 1- 45 domenii de activitate